Teatrul Sepino

Situat în cvadrantul nordic format de intersecția celor două axe rutiere urbane principale, teatrul este sprijinit cu cavea sa de tronsonul de zid de hotar de pe latura nord-vestică, în apropierea colțului pe care îl formează cu tronsonul nord-estic. Partea superioară a peșterii se sprijină chiar pe structura zidului urban, în timp ce peștera ima este săpată în pământ. Din partea de jos a nivelurilor, nouă trepte și întreaga podea pavată a orchestrei au supraviețuit intacte. Cavea era împărțită în cel puțin trei secțiuni corespunzătoare ima, media și summa cavea, strict separate de praecinsiones, adevărate coridoare semicirculare care facilitau accesul spectatorilor la scaune. Situată în cvadrantul nordic format de intersecția celor două axe rutiere urbane principale, cavea teatrului este sprijinită de tronsonul de zid de incintă pe latura nord-vestică, în apropierea colțului pe care îl formează cu tronsonul nord-estic. Partea superioară a peșterii se sprijină chiar pe structura zidului urban, în timp ce peștera ima este săpată în pământ. Din partea de jos a nivelurilor, nouă trepte și întreaga podea pavată a orchestrei au supraviețuit intacte. Cavea era împărțită în cel puțin trei secțiuni corespunzătoare ima, media și summa cavea, strict separate de praecinsiones, adevărate coridoare semicirculare care facilitau accesul spectatorilor la scaune. Cele mai importante elemente structurale și arhitecturale ale complexului sunt tetrapili, realizate din calcar compact local, la fel ca toate celelalte elemente de construcție. Ele prezintă un plan trapezoidal, fiind dispuse în continuarea pereților curbi ai ambulatoriului, iar laturile tind să se alinieze pe razele semicercului, cu consecința că pilonii exteriori sunt semnificativ mai mari decât cei interiori. Lângă ele nu există nicio urmă de pavaj. Stâlpii sunt realizați din blocuri de piatră dreptunghiulare agregate fără a folosi mortar de ciment. Blocurile care alcătuiesc arcadele susținute de piloni prezintă pe fețele exterioare o pronunțată piatră de moară ruginită. În corespondență cu axa majoră a celei de-a doua intrări interioare se află o deschidere, a cărei margine stângă este vizibilă și care trebuie considerată ca fiind un acces la orchestră sau la un al doilea ambulatoriu situat sub nivelurile de scaune. Sistemul de construcție al peretelui interior al ambulatoriului este identic cu cel al peretelui perimetral, la fel ca și învelitoarea. De la unul dintre stâlpii interiori ai tetrapilului, un perete spre orchestră începe la o grosime de un metru și treizeci de centimetri și este întrerupt la o distanță de un metru și optzeci de centimetri de la începutul său pentru a forma o ușă, a cărei margine opusă este un perete de doi metri și șaptezeci de metri grosime care pare să fie îndreptat spre orchestră. Pe ea, la înălțimea cornișei tetrapilului, se pot vedea urmele unui arc care trebuie să fi limitat o ușă. Din Evul Mediu timpuriu și până în prezent, în teatrul Sepino, ca și în alte teatre și amfiteatre din Italia, s-a format un complex de clădiri care, folosind ca fundație zidul interior al ambulatoriului perimetral, s-a dezvoltat sub forma unui semicerc. Dintr-un plan păstrat la Biblioteca Provincială Pasquale Albino din Campobasso, reiese că la mijlocul secolului al XIX-lea exista deja, ca și astăzi, o casă plantată chiar pe scenă, o clădire pe tetrapilul vestic (care există și astăzi) și, detașată de aceasta din urmă, o serie de trei case unite în șir. Lipsea casa care le unea pe acestea trei din urmă cu casa așezată pe tetrapil, precum și o mică clădire de pe celălalt tetrapil care a fost demolată în timpul campaniei de săpături din 1950 pentru a elibera tetrapilul pe care se afla. Din clădirile terasate se desprind două avant-corpuri: data construirii unuia dintre acestea este cunoscută datorită unei inscripții de pe o mică stelă funerară romană așezată în mijlocul zidului din față, care se înalță la doi metri deasupra solului, pe care scrie D.O.M. C.M.F. A.D. 1770, pentru a ne reaminti că la acea dată complexul de clădiri aparținea familiei C. MAGLIERI. Cea de-a doua parte anterioară pare să fi fost construită în două momente diferite, unul dintre ele în urmă cu puțin peste o jumătate de secol. Aceste clădiri în ansamblu constituie astăzi un ansamblu deosebit de original, în care se poate citi atât planul original al teatrului roman, cât și suprapunerea din secolele XVII-XVII, care a păstrat doar planul clădirii originale. Forma actuală este de fapt un fel de sinteză istorică a două forme care au existat vreodată simultan, chiar dacă una a fost puternic influențată de cealaltă. Cu alte cuvinte, rezultatul lucrărilor de restaurare a dus la nașterea unui al treilea monument, care reprezintă sinteza culturală a două momente istorice diferite din punct de vedere substanțial și ideologic. Lucrările de restaurare a teatrului au început în 1950, sub conducerea profesorului Cianfarani de la Superintendența Abruzzo, de care depindea Molise.